UniPath
← Înapoi

Ce spun studenții

Păreri adevărate de la studenți și absolvenți, despre facultatea lor.

  • Alexandru Badea

    University of Cambridge

    „Cambridge are un sistem de învățământ solid, bazat pe grupuri mici și pe profesori care chiar îți urmăresc progresul, iar accentul e pe a gândi singur, nu pe a bifa examene. Oportunitățile sunt pe măsură: acces la cercetare, la alumni din toate domeniile și la o rețea care cântărește mult când aplici la joburi sau la master. Mai sunt și o grămadă de societăți și proiecte în care te poți implica, deci nu e doar cursuri. Nu e ușor, dar înveți și crești enorm.”
  • Poză: Victoria Dumitru

    Victoria Dumitru

    Facultatea de Drept, Universitatea din București

    „Facultatea de Drept din cadrul Universității din București a fost un vis de-al meu de când eram mică. Chiar dacă dreptul în sine este limitat la jurisdicția unei țări, exceptând dreptul internațional, Facultatea de Drept din cadrul UNIBUC a început un parteneriat cu Universitatea din Sorbona, deschizându-se astfel Colegiul Francez cu scopul de a încuraja studenții străini, cât și pe cei români într-o colaborare cu frumoase rezultate. Din propria experiență, pot spune că, în ceea ce privește admiterea, aceasta constă într-un proces continuu de muncă susținută și pregătire de-a lungul clasei a 12-a și uneori chiar încă din clasa a 11-a. Este nevoie de perseverență și multă voință, însă rezultatul este pe măsură. Odată ce am intrat la drept, am cunoscut oameni de o cu totul altă factură, oameni pasionați de acest domeniu și în special oameni curioși de a trăi experiențe noi, de a-și face prieteni, atât în mediul universitar prin intermediul asociațiilor de studenți care oferă o multitudine de oportunități, cât și în afara acestuia prin clasicele hangout-uri la cafenele și prin parcuri unde își au începutul prietenii de o viață.”

IE University · 2 studenți

  • Poză: Mihai Florea

    Mihai Florea

    IE University

    „Am ales IE University în primul rând pentru mediul foarte internațional, unde ai ocazia să îți faci prieteni din toată lumea și să descoperi culturi și perspective diferite. Mi-a plăcut foarte mult și faptul că IE încurajează antreprenoriatul și îi susține pe studenți să își dezvolte propriile idei și proiecte. Procesul de admitere a fost simplu, intuitiv și bine organizat, iar acum pot spune că experiența mea aici este una foarte frumoasă și că mă bucur mult că am ales IE.”
  • Poză: Anton Mocanu

    Anton Mocanu

    IE University

    „Am ales IE University deoarece mi-am dorit să studiez într-un mediu internațional, să cunosc oameni din culturi diferite și să am parte de experiențe noi. Procesul de aplicare a fost interesant și m-a ajutat să îmi clarific obiectivele și ceea ce îmi doresc de la facultate. Acum, că am ajuns în Madrid și am început cursurile, sunt mulțumit de experiență. Am cunoscut oameni noi, am început să mă adaptez la un stil de viață diferit și am devenit mai independent. În mare parte, așteptările mele s-au îndeplinit, mai ales în ceea ce privește mediul internațional și oportunitățile de dezvoltare personală, deși acomodarea cu un oraș nou necesită timp.”
  • Poză: Tudor Demușcă

    Tudor Demușcă

    Facultatea de Management, ASE București

    „Am ales Facultatea de Management din cadrul ASE București, în primul rând pentru reputația universității și pentru oportunitățile pe care le oferă studenților. Mi-a plăcut foarte mult faptul că programul pune accent pe dezvoltarea abilităților de leadership, organizare și antreprenoriat, oferindu-mi o bază solidă pentru viitor. De asemenea, consider că mediul universitar de la ASE este un loc ideal pentru a cunoaște oameni noi, pentru a face schimb de idei și pentru a mă dezvolta atât pe plan personal, cât și profesional. Sunt bucuros că am ales această facultate și privesc cu entuziasm experiențele și oportunitățile care urmează.”
  • Alexa Munteanu

    Universitatea din Amsterdam — Politică, Economie și Filozofie

    „În momentul în care m-am gândit la ce facultate să merg personal am fost un pic confuză. Nu știam dacă îmi doresc să continui studiile în România sau să plec în străinătate, nu eram nici foarte sigură de subiect. Știam că îmi plac științele exacte dar în același timp eram mai fascinată de politică și studii sociale. Nu știam dacă există o facultate și un subiect care să combine toate aceste aspecte. După multe discuții, multă cercetare și plimbări pe la târguri de facultăți am descoperit Universitatea din Amsterdam unde am studiat Politică, Economie și Filozofie. Experiența a fost una foarte pozitivă, consider că m-am dezvoltat mult și a fost exact ceea ce aveam nevoie.”
  • Poză: Zara Faflei

    Zara Faflei

    Sciences Po Paris

    „Am ales Sciences Po Paris deoarece este o facultate care îmi deschide foarte multe oportunități, în domeniul politicii, dar nu numai. Oferă un sistem de învățământ pluridisciplinar, în care nu înveți doar despre sistemele politice, ci studiezi și arta și explorezi alte teme. Viața în Paris, oamenii pe care îi cunoști și mediul internațional te ajută să te dezvolți într-un mod unic. Este o experiență pe care aș alege-o fără ezitare.”
  • Poză: Bianca Mermezan

    Bianca Mermezan

    Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai

    „Am ales Facultatea de Drept UBB deoarece mi-am dorit să urmez un domeniu care mi se potrivește și să înțeleg mai bine cum funcționează sistemul juridic. Admiterea a reprezentat primul pas și a constat în 50% media de la Bacalaureat și 50% proba de raționament logic, care a durat o oră și a avut 60 de întrebări tip grilă. Proba urmărește să testeze capacitatea de analiză, identificarea relațiilor logice și modul în care sunt rezolvate probleme pe baza informațiilor oferite. După admitere, trecerea la facultate a fost o schimbare, mai ales prin volumul de materie și ritmul de lucru. În anul I, am început cu materii precum Drept constituțional, Drept civil și Teoria generală a dreptului, care mi-au oferit o primă imagine asupra domeniului pe care am ales să îl studiez. Până acum, experiența este una pozitivă, iar faptul că încep să înțeleg mai bine noțiunile pe care le întâlnesc mă face să cred că alegerea Dreptului la UBB a fost una potrivită pentru mine.”
  • Poză: Robert Radoi

    Robert Radoi

    ESADE

    „Am ales ESADE deoarece este o facultate cu o reputație internațională foarte bună și oferă un mediu dinamic, multicultural și orientat spre dezvoltare. Îmi place și faptul că urmez un dual degree care îmi dă posibilitatea să-mi extind orizonturile și să cunosc oameni noi, nu doar în finanțe sau economie, dar și în politică. Procesul de admitere a fost destul de simplu, cu niște criterii mai lejere față de alte facultăți. Pentru mine, este locul potrivit pentru a crește atât profesional, cât și personal.”
  • Poză: Eliza Florescu

    Eliza Florescu

    Institut Lyfe, Lyon

    „Am ales să plec la facultate la Institut Lyfe din Lyon pentru a-mi dezvolta pasiunea pentru gastronomie și ospitalitate și pentru a o transforma într-o carieră. Îmi doresc să învăț prin practică, să îmi dezvolt creativitatea și să înțeleg cum se conduce o afacere în acest domeniu. Această experiență mă ajută să devin mai independent, mai organizat și mai sigur pe mine. Institut Lyfe îmi oferă ocazia să îmi dezvolt abilitățile profesionale, să cunosc oameni din țări diferite și să descopăr noi perspective. În plus, viața la Lyon îmi permite să explorez cultura și gastronomia franceză și să mă pregătesc pentru oportunități internaționale.”
  • Poză: Irene Enculescu

    Irene Enculescu

    Drept, Université Jean Moulin Lyon 3

    „Am ales să studiez Dreptul la Université Jean Moulin Lyon 3 deoarece mi s-a părut o universitate foarte potrivită pentru studenții internaționali și pentru domeniul pe care mi l-am ales. Dreptul m-a atras deoarece este un domeniu complex și important, care îți oferă posibilitatea de a înțelege mai bine societatea, regulile după care funcționează și modul în care pot fi protejate drepturile oamenilor. Îmi place faptul că acest domeniu îmi dezvoltă gândirea critică, capacitatea de analiză și abilitatea de a argumenta.”
  • Poză: Julie Vuillaume

    Julie Vuillaume

    Medicină, Lyon (Franța)

    „Am ales să fac medicină fiindcă sunt pasionată de biologie și de științe în general. Totuși, nu am fost dintotdeauna atrasă de domeniul științific: înainte de liceu, am urmat un profil uman, iar biologia am descoperit-o destul de târziu. Medicina este o profesie profund umană, care presupune empatie și responsabilitate socială, aspecte care se potrivesc foarte bine cu personalitatea mea. Am ales să studiez medicina în Franța deoarece spitalele publice sunt mult mai dezvoltate, iar formarea medicală este mai orientată spre cercetare, oferind oportunități care depășesc practica medicală propriu-zisă. În paralel cu studiile de medicină pe care le urmez la Lyon, fac și un master în cercetare biomedicală, cu scopul de a obține o diplomă de tip MD-PhD. Recomand profund experiența.”

Universitatea Bocconi · 2 studenți

  • Poză: David Vasile

    David Vasile

    International Economics and Finance, Universitatea Bocconi

    „Am ales International Economics and Finance la Bocconi pentru perspectiva globală și rigoarea academică pe care le oferă. După prima lună, experiența mi-a confirmat așteptările: mediul internațional, diversitatea perspectivelor și exigența cursurilor îmi stimulează constant curiozitatea și susceptibilitatea față de idei noi. Adaptarea la Milano și la un ritm academic intens m-a făcut deja mai autonom și mai disciplinat. Deși sunt abia la început, simt că Bocconi este mediul potrivit pentru a-mi dezvolta atât gândirea analitică, cât și maturitatea personală.”
  • Poză: Anastasia Cerempei

    Anastasia Cerempei

    International Economics and Finance, Universitatea Bocconi · anul 2

    „Am ales să studiez la Bocconi atât datorită reputației foarte bune a universității, cât și pentru experiența pe care mi-o poate oferi orașul. Pentru mine a fost important să studiez într-un oraș mare, cu multe oportunități academice. În ceea ce privește procesul de admitere, am aplicat folosind scorul obținut la SAT. Examenul nu mi s-a părut foarte dificil odată ce te familiarizezi cu structura și tipurile de exerciții. Acum sunt în anul 2 și, în mare parte, experiența de la Bocconi s-a ridicat la așteptările mele. Facultatea este însă destul de teoretică și pune mai puțin accent pe aplicarea practică a lucrurilor pe care le învățăm, iar clasele sunt mari, așa că nu există foarte multă interacțiune între profesori și studenți. În schimb, este un loc foarte bun pentru a cunoaște oameni din țări și culturi diferite. Experiența de a te muta singur într-o țară nouă te ajută să fii mai independent, mai deschis, și să înveți să te descurci singur.”
  • Poză: Ariana Vișan

    Ariana Vișan

    Arhitectură, La Salle Barcelona

    „Mă numesc Vișan Ariana și am fost admisă la Arhitectură la La Salle, în Barcelona. Procesul de admitere a constat în prezentarea unui portofoliu și susținerea unui interviu. Am ales La Salle pentru programul internațional și pentru oportunitatea de a studia arhitectura în Barcelona.”
  • Poză: Ruxandra Marmandiu

    Ruxandra Marmandiu

    Columbia University (New York, SUA)

    „Am ales Columbia pentru că mi s-a părut că oferă multe oportunități în domeniul în care îmi doresc să activez, având și avantajul localizării în New York, un oraș plin de posibilități. În plus, modul de lucru se pliază pe mentalitatea mea, Columbia fiind printre puținele universități care au „Core Curriculum”, un program care încurajează studenții să se dezvolte și în afara ariei lor de interes, pornind de la ideea că, pentru a avea succes în orice domeniu, este nevoie să ai cunoștințe cât mai vaste. Procesul de aplicare este unul complex, care își propune să analizeze elevii din toate punctele de vedere, nu doar din punct de vedere strict academic. Columbia caută elevi care nu se remarcă doar prin rezultate foarte bune la învățătură, ci și prin pasiunile, valorile, curiozitatea și implicarea lor în comunitate. Este important ca fiecare elev să își poată evidenția personalitatea și felul în care gândește, dar și să arate ce poate aduce în comunitatea universității. Astfel, procesul de aplicare nu se rezumă la note și rezultate, ci încearcă să ofere o imagine cât mai completă asupra viitorului student și a potențialului său.”
  • Bianca Donici

    Communication Arts, University of Wisconsin–Madison (SUA)

    „Studiez Communication Arts la University of Wisconsin–Madison. Am ales această facultate datorită oportunităților pe care mi le oferă, precum posibilitatea de a-mi alege specializările în funcție de interesele mele, varietatea de cluburi și organizații din care pot face parte și programul de studiu în străinătate, considerat unul dintre cele mai bune din SUA. Mi-am dorit să studiez Communication Arts deoarece programul este flexibil, îmi oferă libertatea de a integra și alte pasiuni în parcursul meu academic, precum literatura și teatrul, și îmi permite să îmi dezvolt creativitatea. Când am ales să aplic în străinătate, nu eram pregătită pentru lunile lungi de scris eseuri, proiectele extracurriculare și procesul de construire a unui profil care să reflecte cine sunt eu cu adevărat și cu ce pot contribui într-un mediu universitar. Dar mă bucur că toată munca pe care am depus-o a meritat, iar acum mă aflu la facultatea visurilor mele, unde îmi explorez în fiecare zi pasiunile și curiozitățile.”
  • Carina

    Les Roches

    „Am ales universitatea Les Roches pentru că mi-am dorit să ies din zona de confort, să descopăr culturi diferite și să devin cât mai independentă. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această facultate este faptul că pune accent atât pe activitățile extracurriculare, cât și pe cele academice, încurajându-te să evoluezi constant și să devii cea mai bună versiune a ta. Procesul de admitere a fost unul destul de simplu. A trebuit să trimit un CV, să redactez un eseu motivațional, iar ulterior să susțin un interviu. Am apreciat în mod deosebit faptul că universitatea a pus accent pe cunoașterea caracterului și a personalității mele, fără a se baza exclusiv pe rezultatele academice sau pe potențialul meu intelectual. Acest lucru mi-a arătat că Les Roches valorizează omul din spatele performanțelor academice.”

UMF „Carol Davila” București · 2 studenți

  • Poză: Andra Drăghici

    Andra Drăghici

    Medicină Dentară, UMF „Carol Davila” București

    „Pentru mine, experiența la Medicină Dentară a fost un mix de emoții, provocări și multe momente frumoase. Au fost și zile grele, în care am simțit că nu mai pot, dar tocmai acele momente m-au făcut să am mai multă încredere în mine și să îmi dau seama că sunt pe drumul potrivit. Dacă ar fi să vă dau un singur sfat, ar fi să nu vă speriați de început. Și eu am avut emoții și multe întrebări, dar fiecare pas m-a adus mai aproape de ceea ce îmi doresc. Uneori, trebuie doar să ai curajul să începi și să ai încredere că, prin muncă și perseverență, vei ajunge acolo unde îți dorești.”
  • Poză: Andra Mehedintu

    Andra Mehedintu

    Medicină, UMF „Carol Davila” București · absolventă

    „Acum, după ce am terminat medicina, pot să spun că a fost o experiență super intensă. Mai ales la început, când am văzut pentru prima dată lucruri pe care nu le mai văzusem și am realizat că tot ce învățasem până atunci chiar avea un rost. După atâtea ore de învățat, să vezi că toată munca aia chiar se transformă în ceva real, e ceva chiar emoționant.”
  • Poză: Luca Gutumanu

    Luca Gutumanu

    Drept, Universitatea Paris-Saclay (Franța)

    „Sunt la Universitatea Paris-Saclay, în Paris, la licență de Drept, iar în paralel am un minor de Jurist Anglofon. Per total, îmi place destul de mult facultatea, chiar dacă este destul de solicitantă și volumul de muncă este mare. Sunt multe materii și trebuie să fii destul de organizat și constant ca să ții pasul, dar mi se pare că merită, mai ales pentru că înveți lucruri foarte interesante. Îmi place și faptul că am partea de drept anglofon, pentru că îmi oferă o perspectivă mai internațională și mă ajută să înțeleg diferențele dintre sistemele juridice. Atmosfera mi se pare ok, iar faptul că sunt într-un oraș precum Paris face experiența și mai interesantă.”
  • Poză: Maya Mirt

    Maya Mirt

    Asistență Medicală, Hogeschool Inholland Amsterdam (Olanda)

    „Studiez Asistență Medicală la Hogeschool Inholland din Amsterdam. Până acum îmi place facultatea și sunt mulțumită de alegerea pe care am făcut-o. Îmi place că nu învățăm doar teorie, ci avem și multe lucruri practice, care ne ajută să înțelegem mai bine meseria de asistent medical. Uneori mi se pare destul de greu, pentru că avem multe lucruri noi de învățat și trebuie să mă obișnuiesc cu modul de studiu din facultate. Totuși, mi se pare interesant și simt că învăț lucruri care îmi vor fi utile în viitor. Îmi place și faptul că lucrăm împreună cu alți studenți și că învățăm cum să comunicăm și să avem grijă de pacienți. Cred că este o facultate potrivită pentru mine și sunt curioasă să văd cum va fi în următorii ani.”
  • Poză: Andreea Birca Nadolu

    Andreea Birca Nadolu

    Studii de Securitate, Universitatea de Vest din Timișoara

    „Facultatea de Studii de Securitate din cadrul UVT mi se pare o specializare relevantă pentru cei interesați de securitatea națională și domeniul intelligence. Programul oferă o perspectivă interdisciplinară asupra geopoliticii, analizei de intelligence, relațiilor internaționale și managementului riscurilor și amenințărilor. Consider un avantaj important abordarea unor fenomene contemporane precum terorismul, războiul hibrid, securitatea cibernetică și criminalitatea transnațională. Facultatea dezvoltă gândirea analitică, capacitatea de evaluare a informațiilor și înțelegerea proceselor decizionale din sfera securității. Din perspectiva mea, este o specializare exigentă, dar cu un potențial profesional semnificativ pentru o persoană ambițioasă, disciplinată și interesată de intelligence și securitate.”
  • Poză: Andreea Lixandru

    Andreea Lixandru

    Universidad Europea (Spania)

    „Experiența mea la Universidad Europea a fost foarte plăcută până acum. La început, am avut puțin emoții pentru că totul era nou, dar am început rapid să mă simt mai în largul meu. Îmi place mult să cunosc oameni noi, în special studenți din diverse țări, și îmi place atmosfera din universitate. Per total, sunt mulțumită de experiența mea de până acum.”